Valoarea unei fotografii este un atribut foarte important in contextul actual al consumului de fotografie. Presa se muta pe internet, magazinele la fel, iar consumatorii de fotografie nu mai sunt limitati de spatiul fizic in privinta numarului de imagini pe care le pot publica. De curand am citit o postare pe un blog, care explica atat din punct de vedere legal cat si din punct de vedere conceptual de ce pozele care circula in spatiul virtual nu sunt gratuite, si de ce folosirea lor fara consimtamantul autorului este furt, aceasta fapta intrand sub incidenta legii drepturilor de autor

Discutia privind legea si furtul este complexa, dar asta m-a facut sa ma gandesc care este de fapt valoarea unei fotografii, cine stabileste acest lucru si cum si am ajuns la concluzia ca aceasta trebuie abordata pe 2 planuri.

  • VALOAREA COMERCIALA, CUANTIFICABILA IN BANI
  • PRETUL: ca in orice domeniu reprezinta un consens intre vanzator si cumparator, cat se cere, cat se ofera si in final cat se plateste.
  • VALOAREA ATRIBUITA FOTOGRAFULUI SAU BRANDULUI, CAT DE BINE COTAT ESTE: imaginea formata in mintea consumatorilor despre cel care ofera fotografiile, influenteaza valoarea comerciala a acestora. La fel cum unii consumatori de tehnologie sunt dispusi sa plateasca mai mult pe un iPhone decat pe un telefon din aceeasi categorie dar mai performant, oferit de alt producator, doar datorita imaginii marcii Apple formata in mintea lor, asa si consumatorii de fotografie de cele mai multe ori sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru munca unor fotografi celebri.
  • VALOAREA INFLUENTATA DE AUTOR: cand vorbim despre o “marfa” cu o eterogenitate atat de mare ca fotografia, pretul cerut de autor influenteaza decisiv stabilirea valorii. Este total opus felului in care se tranzactioneaza pe bursa, unde o actiune BRD detinuta de cineva nu este cu nimic diferita fata de o actiune BRD detinuta de mine.
  • REPRODUCTIBILITATEA / RARITATEA: cu cat o fotografie prezinta un eveniment cu o probabilitate mai mica sa se intample, sau un subiect care ofera sansa sa fie fotografiat mai rar, cu atat aceasta este mai valoroasa. Cu alte cuvinte, se va plati mai mult pe o fotografie buna cu lansarea rachetei Apollo 11 din 1969 decat pe o fotografie buna cu un mar.
  • VALOAREA EMOTIONALA, CE EFECT ARE ASUPRA PRIVITORULUI

Cand vine vorba de valoarea emotionala, lucrurile se complica si sunt mai greu de pus pe categorii si de ajuns la un consens asupra lor, deoarece intervine latura subiectiva a privitorului.

  • VALOAREA UNEI FOTOGRAFII DIN PUNCT DE VEDERE AL EMOTIEI TRANSMISE: o fotografie isi gaseste rostul cand reuseste sa transmita o emotie, isi justifica apasarea butonului declansator si implicit are valoare. O fotografie care nu transmite nici o emotie este anosta…
  • VALOAREA UNEI FOTOGRAFII DIN PUNCT DE VEDERE AL COMUNICARII, AL MESAJULUI TRANSMIS: in primul rand fotografia este un limbaj, un instrument de comunicare vizuala si asemeni unei compozitii scrise care transmite un mesaj puternic, o compozitie fotografica buna este valoroasa atunci cand reuseste sa transmita un mesaj. O fotografie care nu spune nimic este la fel de valoroasa ca o insiruire aleatoare de cuvinte, intr-o propozitie.
  • VALOAREA DIN PUNCT DE VEDERE AL PRIVITORULUI, CE STARNESTE IN EL: Acest aspect are legatura cu transmiterea emotiei, dar in acelasi timp este mai mult de atat. Este vorba despre exploatarea predispozitiei privitorilor de a interpreta elementele comunicarii vizuale care compun fotografia, intr-un fel, sau in altul, iar acest aspect are legatura cu aptitudinile de comunicare ale fotografului si cu intentiile acestuia.
  • VALOAREA DIN PUNCT DE VEDERE AL PRIVITORULUI, CE REPREZINTA PENTRU EL: aici intervine subiectivismul in cea mai mare masura. Pentru mine o fotografie cu noul Ferrari LaFerrari esta mai valoroasa decat o fotografie de fashion, pentru ca sunt pasionat de masini. La fel cum pentru altcineva, o fotografie de la majoratul lui este mai valoroasa decat o fotografie de la investirea noului presedinte.
  • VALOAREA DIN PUNCT DE VEDERE AL PRIVITORULUI, CE IL DETERMINA SA FACA: daca o fotografie cu un hamburger iti face pofta atat de tare incat te determina sa te duci la fastfood si sa iti comanzi unul, atunci si-a atins scopul. Acest principiu se aplica foarte mult in cazul fotografiei publicitare si fotografiei comerciale, care are rolul sa incline balanta luarii unei decizii, spre un anumit produs.

Trebuie totusi sa fac precizarea ca lucrurile nu sunt neaparat albe sau negre cand vine vorba despre valoarea unei fotografii, si la fel ca in viata reala, exista si lucruri gri. Exista fotografiile specifice, care nu transmit emotii si nu transmit un mesaj ele insele, deci nu au valoare emotionala, dar au valoare comerciala mare pentru ca sunt foarte cautate. Ma refer aici la o parte dintre imaginile care se vand pe site-urile de fotografie stock, de exemplu o sala de conferinte goala, niste usi de lift inchise, intr-un lobby etc.

Iar cand vine vorba de pret, lucrurile sunt si mai complexe, dar pentru asta va recomand sa cititi postarea despre pretul in fotografie si ce se gaseste in spatele lui.